10 percheziții în București și județele Constanța, Galați și Cluj! 9360 teste„VivaDiag Covid – 19 lgM/IgG Rapid test” potențial false descoperite!


Instituția purtătorului de cuvânt din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București este împuternicită să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

Într-o cauză penală înregistrată pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București s-a dispus începerea urmăririi penale in rem cu privire la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de articolul 244 alin.l și 2 Cod penal.

La data de 25.03.2020 au fost puse în executare 10 mandate de percheziție pe raza mun. București și județelor Constanța, Galați și Cluj.

În urma efectuării perchezițiilor au fost identificate și ridicate de la sediul unei societăți comerciale un număr de 9360 teste inscripționate„VivaDiag Covid – 19 lgM/IgG Rapid test” care erau prezentate, în mediul online, drept teste rapide pentru depistarea infecției cu Covid-19, dar cu privire la care există suspiciunea că nu au această aptitudine.

Mai mult, chiar în cuprinsul prospectului întocmit de producător se menționează, în mod expres, că testul nu poate fi folosit pentru diagnosticarea cu Covid-19.

Facem precizarea că efectuarea percheziției domiciliare este o instituție reglementată de Codul de procedură penală, care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Post-ul 10 percheziții în București și județele Constanța, Galați și Cluj! 9360 teste„VivaDiag Covid – 19 lgM/IgG Rapid test” potențial false descoperite! apare prima dată în Stiri din alba Ziarul Apulum.


Source: New feed


Comentarii

Comentarii