3 – 7 iunie – SĂPTĂMÂNA PREVENIRII CRIMINALITĂŢII LA IPJ ALBA, ediţia a XV-a


La
Inspectoratul de Poliție Județean Alba a început campania
„Săptămâna prevenirii criminalităţii”.
Evenimentul a ajuns la cea de-a XV-a ediție și este organizată, la
nivel național, prin Institutul de Cercetare şi Prevenire a
Criminalităţii. Timp de 5 zile, polițiștii vor intensifica
acțiunile cu caracter informativ – preventiv.

În
perioada 3 – 7 iunie 2019, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba
derulează Campania „Săptămâna prevenirii criminalităţii”,
prin care se urmăreşte sensibilizarea populaţiei cu privire la
importanţa adoptării unui comportament preventiv.

Pe
parcursul a 5 zile, poliţişti din toate domeniile de activitate,
vor intensifica activităţile cu caracter informativ-preventiv
dedicate siguranţei cetăţenilor, fiecare zi din săptămână,
având o altă temă.

Astfel,
poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a
Criminalităţii vor beneficia de sprijinul colegilor din structurile
de ordine publică, rutieră, investigaţii criminale, a poliţiştilor
din mediul rural precum şi de cel al partenerilor tradiţionali, cum
ar fi Consiliul Județean Alba, Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba
şi Centrul Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog
Alba, împreună cu care vor fi desfăşurate activităţi menite a
spori încrederea membrilor comunităţii în structurile de aplicare
a legii, în scopul prevenirii infracţiunilor.

Prima
zi a campaniei, luni, 3 iunie, a fost dedicată prevenirii
delincvenţei juvenile.

Sute
de elevi şi preșcolari din Alba Iulia, Aiud, Blaj, Sebeș și
Cetatea de Baltă au avut prilejul să afle, de la polițiști, cum
pot adopta un comportament adecvat, în scopul prevenirii implicării
în fapte antisociale.

La
Ocna Mureș, peste 300 de preșcolari și școlari din oraș au
răspuns provocării lansate de polițiști și au participat la un
concurs de desene pe asfalt, cu teme preventive, intitulat, în mod
sugestiv „O lume de copii, o lume sigură”.

Cei
mici s-au declarat prietenii polițiștilor și au promis că vor fi,
întotdeauna, precauți și cuminți. Pentru
implicare şi strădania lor, copiii au fost premiaţi cu dulciuri şi
diplome.

Activitatea
a fost realizată de Inspectoratul de Poliție Județean Alba, prin
Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună
cu Consiliul Județean Alba și Inspectoratul Școlar Județean Alba
și a beneficiat de sprijinul Primăriei Ocna Mureș și al Poliției
Orașului Ocna Mureș.

Campania
„Săptămâna prevenirii criminalității”
va continua mâine, 4 iunie, cu prevenirea
violenței împotriva femeilor – hărțuirea stradală și violența
domestică.

Ziua
de miercuri, 5 iunie va fi dedicată prevenirii victimizării
minorilor, iar cea de joi, 6 iunie, prevenirii infracțiunilor contra
patrimoniului.

Ultima
zi a Săptămânii Prevenirii Criminalităţii va fi dedicată
siguranţei rutiere.

Aproprierea de comunitate şi nevoile acesteia reprezintă unele dintre obiectivele prioritare ale Poliţiei Române, de unde şi iniţiativa de a realiza, timp de o săptămână, o acţiune ale cărei priorităţi sunt informarea şi conştientizarea populaţiei cu privire la importanţa prevenţiei.

Post-ul 3 – 7 iunie – SĂPTĂMÂNA PREVENIRII CRIMINALITĂŢII LA IPJ ALBA, ediţia a XV-a apare prima dată în Ziarul Apulum.


Source: New feed


Comentarii

Comentarii