Acțiune de căutare a unei persoane rătăcite în zona muntoasă dintre Șugag și Jina


Duminică, 4 august, ISU Alba a făcut publică informația conform căreia „sâmbătă, 3 august, în decursul serii in jurul orelor 22:30 instituția a fost informată prin apel 112 cu privire la rătăcirea unei persoane în zona muntoasă dintre Șugag și Jina. Din cauza ploilor abundente din zonă și a faptului că acesta nu cunoștea bine traseul, a rămas împotmolit pe un drum forestier neamenajat. Acțiunile de căutare s-au desfășurat pe tot parcursul nopții, persoana nefiind găsită.
În dimineața zilei de 4 august, în baza ordinului prefectului județului Alba, au fost reluate acțiunile de căutare, fiind angrenate următoarele forțe și mijloace:
ISU : 3 ofițeri, 12 subofițeri, 2 auto 4X4, 1 ASAS 4X4, 1Smurd B2,
IJJ: 1 ofițer, 9 subofițeri cu 3 auto 4×4,
IPJ: 1 ofițer 4 agenți cu 3 auto,
Salvamont: 2 salvamontiști cu 1 auto 4×4
CLSU Șugag: 1 auto 4×4 cu 3 voluntari
Ocolul Silvic: 2 pădurari.
În sprijinul forțelor de căutare de la sol a fost solicitat elicopterul SMURD de la Târgu Mureș pentru survol și căutare aeriană.
Până la ora 11 nu a fost făcută legătură telefonică cu persoana rătăcită.

Vom reveni cu detalii.

Post-ul Acțiune de căutare a unei persoane rătăcite în zona muntoasă dintre Șugag și Jina apare prima dată în Ziarul Apulum.


Source: New feed


Comentarii

Comentarii