Acțiune pe DN 1 a Serviciului rutier din cadrul IPJ Alba pentru creșterea siguranței în trafic


Polițiștii au verificat peste 330 de autovehicule în cadrul unei acțiuni pentru creșterea siguranței rutiere desfășurată pe DN 1. În 6 ore au fost depistați 104 conducători auto care au încălcat normele legale privind circulația rutieră și transportul rutier de mărfuri și persoane. La acțiune au participat și reprezentanți ai R.A.R. și I.S.C.T.R.

La
data de 12 ianuarie 2020, între orele 07,00 – 13.00, Serviciul
Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba a
organizat o acțiune pentru creșterea siguranței rutiere pe DN1.

Șaisprezece
polițiști rutieri, alături de polițiști ai Serviciului de
Investigare a Criminalității Economice și ai Serviciului pentru
Imigrări au acționat împreună cu specialiști ai Registrului Auto
Român și inspectori ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în
Transportul Rutier într-un filtru instituit la km 372+400 de metri
al Drumului Național 1, între Alba Iulia și Sebeș.

Au
fost oprite și verificate 335 de autovehicule, fiind vizate toate
tipurile de autovehicule, inclusiv cele destinate transportului de
mărfuri și persoane.

În urma controalelor au fost constatate 104 abateri de
natură contravențională, care au fost sancționate cu amenzi în
valoare de 30.065 lei.

Dintre
sancțiunile aplicate, 98 au fost pentru încălcări ale O.U.G.
195/2002 privind circulația pe drumurile publice, două pentru
nerespectarea prevederilor O.G. 37/2007 privind timpii de conducere
și de odihnă, una pentru nerespectarea normelor sanitar veterinare
prevăzute de H.G. 984 din 2005, una la Legea 38/2003 privind
transportul în regim taxi și una la Legea 132/2017 privind
asigurările.

În urma verificărilor efectuate împreună cu
specialiștii Registrului Auto Rămân privind starea tehnică a
autovehiculelor, au fost retrase 12 certificate de înmatriculare, ca
urmare a constatării unor defecțiuni tehnice.

De asemenea, a fost constatată o infracțiune rutieră de conducere cu permisul suspendat.

Post-ul Acțiune pe DN 1 a Serviciului rutier din cadrul IPJ Alba pentru creșterea siguranței în trafic apare prima dată în Stiri din alba Ziarul Apulum.


Source: New feed


Comentarii

Comentarii