Alba Iulia – Incendiu la magazia Spitalului Județean (foto)


Duminică, 7 aprilie, în jurul orei 18.15, Detașamentul de pompieri Alba-Iulia a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară și o ambulanță SMURD pentru stingerea unui incendiu izbucnit la magazia spitalului județean Alba.

În magazie era depozitată lenjeria de pat și au fost observate degajări de fum. Nu au fost înregistrate victime, în zona respectivă nu erau pacienți internați.

În jurul orei 18.40 incendiul a fost lichidat.
A fost vorba de un incendiu izbucnit într-o magazie de lenjerie de la nivelul etajului 3.
Deși au fost inundate cu fum căile de evacuare, nu a fost nevoie de evacuarea pacienților de la etajul afectat și nici de la nivelul superior.

Foto ISU Alba

Post-ul Alba Iulia – Incendiu la magazia Spitalului Județean (foto) apare prima dată în Ziarul Apulum.


Source: New feed


Comentarii

Comentarii