Alimentarea cu gaze naturale va fi sistată marți, 7 iulie, în mai multe localități din Alba


Marți, 7 iulie, începând cu ora 21.00, compania Delgaz Grid va sista temporar alimentarea cu gaze naturale în localitățile Aiud, Aiudu de Sus, Ciumbrud, Gâmbaș, Leorint, Rădești, Sâncrai și Miraslău, județul Alba. Motivul acestei sistări este efectuarea unor lucrări la sistemul de transport al gazelor naturale de către Transgaz.

Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea lucrărilor de către Transgaz, cel mai probabil, miercuri, 8 iulie, începând cu ora 12.00, potrivit informării venite din partea operatorului de transport al gazelor naturale.

Consumatorii trebuie să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

Post-ul Alimentarea cu gaze naturale va fi sistată marți, 7 iulie, în mai multe localități din Alba apare prima dată în Stiri din alba Ziarul Apulum.


Source: New feed


Comentarii

Comentarii