Amenzi uriașe date de inspectorii ITM Alba pentru „muncă nedeclarată” și deficiențe în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă


Prin
Programul cadru de acţiuni al I.T.M. Alba pentru anul 2019, aprobat
de către conducerea Inspecţiei Muncii, s-a stabilit că unul dintre
obiectivele prioritare ale activităţii inspectoratului îl
reprezintă combaterea muncii nedeclarate, în vederea descurajării
şi a diminuării acestui fenomen care, în fapt, reprezintă tot o
formă de evaziune fiscală.

Astfel, în perioada 11.03. – 15.03.2019, în activitatea de control, în domeniul relaţiilor de muncă au fost controlate 45 de unități unde au fost constatate 77 de deficienţe constatate, 9 persoane au fost depistate cu „muncă nedeclarată” pentru care au fiost aplicate amenzi în valoare de 180.000 lei

În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au fost controlați 41 de agenți economici, ocazie cu care au fost constatate 68 de deficiențe pentru care s-au acordat 3 amenzi în cuantum de 10.500 lei și 18 avertismente.

Post-ul Amenzi uriașe date de inspectorii ITM Alba pentru „muncă nedeclarată” și deficiențe în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă apare prima dată în Ziarul Apulum.


Source: New feed


Comentarii

Comentarii