Angajații IPJ Alba au fost la datorie în perioada sărbătorilor Pascale


În perioada 26 – 30 aprilie 2019, peste 160 de poliţişti din structurile de ordine publică, poliţie rutieră, investigare a criminalității economice, investigaţii criminale, transporturi şi arme, au acţionat zilnic, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, asigurarea unui climat de ordine şi linişte publică precum şi asigurarea unui trafic rutier în condiţii de siguranţă.

Poliţişti au fost organizaţi în echipaje mixte de ordine şi siguranţă publică în colaborare cu jandarmi şi poliţia locală, astfel că în această perioadă, în judeţul nostru, nu au fost înregistrate evenimente grave de tulburare a ordinii şi siguranţei publice şi nici accidente rutiere în urma cărora vreo persoană să-şi piardă viaţa.  

În această perioadă, au fost constatate 268 de abateri contravenţionale, care au fost sancţionate cu amenzi în valoare de 89.740 lei, din care 82 la Legea 61 din 1991 republicată, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a normelor de convieţuire socială şi a liniştii publice, 43 pentru fapte de natură economică sancţionate de Legea 12/1990, 128 la OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, iar restul la alte acte normative.

Au fost reţinute 21 de permise de conducere și au fost retrase 4 certificate de înmatriculare.  

În această perioadă s-a intervenit la 173 de evenimente, din care 161 au fost solicitări ale cetăţenilor făcute prin serviciul de urgenţă 112, iar poliţiştii au constatat 61 de infracţiuni.

Post-ul Angajații IPJ Alba au fost la datorie în perioada sărbătorilor Pascale apare prima dată în Ziarul Apulum.


Source: New feed


Comentarii

Comentarii