Bilanț intermediar al acțiunii de combatere a transportului ilegal de persoane în județul Alba


În perioada 1 – 4 august 2019, în cadrul acțiunii pentru depistarea celor care efectuează transport neautorizat de persoane, polițiștii din județul Alba au depistat 4 autovehicule ce efectuau, în mod ilegal, transport contra-cost de persoane și au dispus 4 imobilizări de autovehicule folosite de „rechini”.

În această perioadă, au fost controlate 1159 de autovehicule și au fost depistate și sancționate contravențional 15 persoane care nu au respectat normele legale privind transportul de persoane, 11 dintre acestea pentru abateri de la normele legale prevăzute de OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și 4 la Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere.

Totodată, au fost efectuate 464 de testări cu etilotestul și a fost reținut un permis de conducere şi retrase 5 certificate de înmatriculare.

Acţiunile pentru combaterea ilegalităților din domeniul transportului de persoane continuă.

Post-ul Bilanț intermediar al acțiunii de combatere a transportului ilegal de persoane în județul Alba apare prima dată în Ziarul Apulum.


Source: New feed


Comentarii

Comentarii