Duminică, 19 mai, la Alba Iulia se joacă piesa ȚIGANIADA


Duminică, 19 mai 2019, începând cu ora 19.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru ”Povești”, Teatrul Național ”Lucian Blaga” din Cluj-Napoca va juca piesa ȚIGANIADA, în regia lui Alexandru Dabija. Evenimentul este organizat de Teatrul de păpuși ”Prichindel” și de Consiliul Județean Alba.

Ce
ne mai poate spune oare, astăzi, Țiganiada, la mai bine de două
sute de ani de când a scris-o rătăcitorul Ion Budai-Deleanu? Ce
sensuri contemporane se pot ascunde sub alegoriile unui text a cărui
prefaţă proclama că „prin ţigani să înţăleg şi alţii“?
Prima epopee în limba română a intrat târziu în conştiinţa
publică, fiind descoperită la Lemberg şi publicată de Gh. Asachi
la multă vreme după ce autorul nu mai era printre cei vii. Cu toate
acestea, Ţiganiada şi-a cucerit primele generaţii de cititori prin
verva comică inepuizabilă, prin savoarea proverbială a limbajului,
dar şi prin capacitatea de a ridica probleme serioase sub masca
râsului. Există, la Budai-Deleanu, o punere sub semnul întrebării
a inegalităţilor şi a prejudecăţilor, dar şi o reflecţie
profundă privitoare la sistemele de guvernământ şi la faptul de a
fi un bun cetăţean. Eroismul şi dragostea sunt, în acelaşi timp,
ironizate şi glorificate, ca şi cum ni s-ar sugera să nu ne
încredem pe deplin în ele.

Alexandru Dabija, aducând Ţiganiada pe scenă în formă fragmentară, dar concentrată, redescoperă puterea şi seducţia originalului, explorând cu atenţie toate straturile de sensuri suprapuse de-a lungul istoriei în faimoasa epopee. Fiecare spectator este invitat, în Anul Centenarului, să se întoarcă asupra lui însuşi, să-şi pună întrebări despre istorie şi toleranţă, despre identitate şi alteritate. Ţiganiada pe scenă? O cascadă de versuri neaoșe, umor şi culoare autentică, care ne arată cum – din trecut şi prezent – putem şi trebuie să ne regândim viitorul.

Post-ul Duminică, 19 mai, la Alba Iulia se joacă piesa ȚIGANIADA apare prima dată în Ziarul Apulum.


Source: New feed


Comentarii

Comentarii