Economia României, în creştere cu 4,7% în primul semestru, pe fondul majorării consumului populaţiei


Produsul Intern Brut al României a crescut în primele şase luni ale anului în curs cu 4,7%, pe seria brută, şi cu 4,8%, pe seria ajustată sezonier, raportat la primul semestru din 2018, în special pe baza consumului din gospodării, potrivit datelor provizorii (1) publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Comparativ cu trimestrul I 2019, PIB în trimestrul II 2019 a fost, în termeni reali, mai mare cu 1,0%, iar faţă de acelaşi trimestru din anul 2018 acesta a înregistrat o creştere cu 4,4% pe seria brută şi cu 4,6% pe seria ajustată sezonier.

„Seria ajustată sezonier a Produsului intern brut trimestrial nu s-a modificat, revizuirea estimărilor pentru trimestrul II 2019 faţă de varianta ‘semnal’ publicată în comunicatul de presă nr. 205 din 14 august 2019 fiind nesemnificativă. Seriile ajustate sezonier se recalculează trimestrial ca urmare a modificării modelelor adoptate, a
numărului de regresori folosiţi, a modificării seriilor brute şi a numărului de observaţii disponibile”, se arată în comunicatul INS. 

Pe seria ajustată sezonier, PIB estimat pentru semestrul I 2019 a fost de 507,888 miliarde lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 4,8% faţă de semestrul I 2018.

Pe serie brută, Produsul Intern Brut estimat pentru semestrul I 2019 a fost de 440,962 miliarde de lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 4,7% faţă de semestrul I 2018.

Post-ul Economia României, în creştere cu 4,7% în primul semestru, pe fondul majorării consumului populaţiei apare prima dată în Ziarul Apulum.


Source: New feed


Comentarii

Comentarii