Festivalul – concurs de tradiții și obiceiuri „CULTURĂ PENTRU CULTURĂ” – proiect cultural de cercetare, conservare, promovare și valorificare a patrimoniului cultural din Județul Alba


Festivalului – concurs de tradiții și obiceiuri „Cultură pentru Cultură”,
proiect cultural unic în Europa, va debuta la sfârșitul acestei săptămâni
într-un nou concept, la Negrileasa, în îndrăgita arie naturală protejată Poiana
Narciselor. Proiectul cultural are ca scop cercetarea, conservarea, promovarea și valorificarea
patrimoniului cultural material și imaterial din Județul Alba.

Evenimentele vor debuta sâmbătă,
18 mai 2019,
la ora 18:00, cu un concert extraordinar al Ansamblului Jidvei
România – Junii de la Jidvei și Fetele de la Jidvei, dirijor Stelian Stoica,
urmat apoi, de la ora 20:00, de un recital extraordinar al trupei Today.

Duminică, 19 mai 2019, evenimentele încep la ora 10,00 cu concursul de tradiții și obiceiuri „Cultură pentru cultură” – Secțiunea Soliști vocali, grup vocal, rapsozi și poeți populari și Gospodăria și gastronomia tradițională din Munții Apuseni. Programul va fi întregit de un spectacol folcloric în care vor evolua Grupul vocal tradițional „Țarina” al Companiei Cupru Min Abrud, Grupul Folcloric Frații Chindriș din Ieud și Ansamblul Folcloric al Județului Alba dirijat de Alexandru Pal, alături de soliștii vocali Nicolae Plută, Dorina Narița, Floricica Moga, Nicolae Tuhuț, Leontina Fărcaș, Vlăduța Lupău și Traian Jurchela.

„Festivalul – concurs de tradiții și obiceiuri „Cultură pentru Cultură” provoacă toate comunitățile rurale din Județul Alba să redescopere, să conserve și să promoveze tot ce au mai de preț în materie de tradiții și obiceiuri populare. Este un proiect cultural unic în Europa, organizat cu scopul revitalizării și promovării zestrei comunităților rurale din Județul Alba și credem că reușește să facă acest lucru, având în vedere numărul participanților înscriși și la această ediție.”, a spus Alexandru Pal, managerul Centrului de Cultură „Augustin Bena”.

Festivalul-concurs
de tradiții și obiceiuri „Cultură pentru Cultură” a ajuns în acest an la cea
de-a XIV-a ediție și este organizat de Consiliul Județean Alba prin Centrul de
Cultură „Augustin Bena”, iar etapa de la Negrileasa va fi organizată în
parteneriat cu Primăria Comunei Bucium, pe raza căreia se află Poiana
Narciselor.

Membrii juriului acestei etape
sunt:

  • Gheorghița Nicolae, producător al emisiunii TEZAUR FOLCLORIC, Televiziunea Română –
    președintele juriului,
  • Doina Ișfănoni, cercetător etnolog, istoric de artă – Muzeul Național al Satului „Dimitrie
    Gusti” București, 
  • Corneliu Bucur, cercetător științific, președinte Academia Artelor Tradiționale din
    România,
  • Alina Stan,
    etnomuzicolog, coordonează alături de Ioan Bocșa modului „Muzică vocală
    tradițională românească” în cadrul Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din
    Cluj-Napoca,
  • Traian Jurchela, interpret de folclor, unul dintre cei mai importanți doinitori ai
    României.

Cultură pentru cultură – etapele ediției 2019

18-19 mai 2019   –  
etapă organizată cu ocazia sărbătorii tradiționale „Sărbătoarea Narciselor”

POIANA NARCISELOR (Comuna Bucium)

Secțiunea SOLIȘTI
VOCALI, GRUPURI VOCALE, RAPSOZI și POEȚI POPULARI  DIN JUDEȚUL ALBAși GOSPODĂRIA și
GASTRONOMIA TRADIȚIONALĂdin comunele:

Arieșeni,
Gârda de Sus, Avram Iancu, Scărișoara, Poiana Vadului, Vadu Moților, Horea,
Albac, Vidra, Sohodol, Bistra, Roșia Montană, Ciuruleasa și Bucium

01 iunie 2019   –  
etapă organizată cu ocazia sărbătorii tradiționale „Urcatul oilor la munte”

LOMAN (Comuna Săsciori)

Secțiunea SOLIȘTI
INSTRUMENTIȘTI și GRUPURI INSTRUMENTALE TRADIȚIONALEDIN JUDEȚUL ALBAși GOSPODĂRIA și
GASTRONOMIA TRADIȚIONALĂ din comunele:

Ceru
Băcăinți, Blandiana, Șibot, Săliștea, Pianu, Săsciori, Câlnic, Vințu de Jos,
Doștat, Șpring, Gârbova, Cut, Șugag

09 iunie 2019  
–   etapă organizată în comuna cu
cea mai mare absorbție de fonduri europene din țară

CIUGUD (Comuna Ciugud)

Secțiunea DANSURI
TRADIȚIONALE DIN JUDEȚUL ALBA și GOSPODĂRIA și
GASTRONOMIA TRADIȚIONALĂdin comunele:

Galda
de Jos, Mihalț, Crăciunelu de Jos, Cergău, Cenade, Roșia de Secaș, Ohaba,
Berghin, Sântimbru, Cricău, Ighiu, Ciugud, Daia Română, Bucerdea Grânoasă

23 iunie 2019   –  
etapă organizată cu ocazia
sărbătorii tradiționale „Târgul de fete de la Blaj–Veselie de Ispas”

CÂMPIA LIBERTĂȚII (Municipiul Blaj)

Secțiunea OBICEIURI TRADIȚIONALE DIN JUDEȚUL ALBA și GOSPODĂRIA și GASTRONOMIA TRADIȚIONALĂ din comunele:

Unirea,
Lunca Mureșului, Noșlac, Hopârta, Fărău, Lopadea Nouă, Rădești, Valea Lungă,
Sâncel, Șona, Jidvei, Cetatea de Baltă

14 iulie 2019 –   etapă organizată cu ocazia Sărbătoarea
Minorităților Naționale din Județul Alba

RIMETEA (Comuna Rimetea)

Secțiunea MINORITĂȚI
NAȚIONALE DIN JUDEȚUL ALBAși GOSPODĂRIA și
GASTRONOMIA TRADIȚIONALĂ din comunele:

Lupșa,
Poșaga, Ocoliș, Rimetea, Sălciua, Livezile, Ponor, Râmeț, Stremț, Mogoș,
Întregalde, Meteș, Almașu Mare, Mirăslău

20 iulie 2019 –    etapă organizată cu ocazia sărbătorii
tradiționale Târgul de fete de pe Muntele GăinaAVRAM  IANCU (Comuna Avram Iancu)

Secțiunea MEȘTEȘUGURI TRADIȚIONALE 
DIN JUDEȚUL ALBA

Post-ul Festivalul – concurs de tradiții și obiceiuri „CULTURĂ PENTRU CULTURĂ” – proiect cultural de cercetare, conservare, promovare și valorificare a patrimoniului cultural din Județul Alba apare prima dată în Ziarul Apulum.


Source: New feed


Comentarii

Comentarii