Ionuț Zincă, medalie de bronz la Jocurile Mondiale Militare de la Wuhan


În
perioada 18-28 octombrie în China, la Wuhan, se desfăşoară cea
de-a 7-a ediție a Jocurilor Mondiale Militare cunoscute și sub
denumirea de „Jocurile Olimpice pentru militari”, principalul
eveniment sportiv pentru soldații de pe tot globul. Acestea se
desfăşoară la fiecare patru ani începând din 1995.

La
eveniment sunt prezenţi un număr record de 9.308 de sportivi
militari reprezentând 109 delegaţii naţionale care concurează în
27 de sporturi pentru 329 de medalii de aur.
Între aceştia se
regăsesc nu mai puţin de 67 de campioni mondiali și olimpici.

Armata
României participă cu o delegaţie formată din 80 de sportivi şi
28 de antrenori, personal medical şi staff tehnic. Între aceştia
şi sportivii militari Ionuţ Zincă şi Paul Brabiescu-Călinescu,
legitimaţi ca sportivi în cadrul secţiei de orientare a CS Unirea
Alba Iulia.

Cel
mai bun sportiv din istoria României la Orientare şi un adevărat
lider al alergătorilor montani din ţara noastră, poreclit „Omu’
Negru”, Ionuţ Zincă a reuşit o performanţă istorică cucerind
medalia de bronz în proba de lungă distanţă, cu timpul de
1:24:06.

Cursa
a fost câştigată de rusul Dmitryi Tsvetkov (dublu campion mondial
şi european) cu timpul de 1:22:02 iar medalia de argint a revenit
francezului Frederic Tranchand (6 medalii la Campionatele Mondiale)
care a încheiat cursa cu timpul de 1:23:14.

La
startul probei s-au aflat 165 de sportivi.

Performanţa
lui Ionuţ constituie o premieră pentru orientarea din Romania la
nivel de Seniori. De remarcat că în urma sa s-au clasat adevărate
legende ale orientării mondiale precum rusul Andrey Khramov de 6 ori
campion mondial sau elveţianul Florian Howald deţinător a 5
medalii mondiale.

Până
în 22 octombrie, România a cucerit cinci medalii la această
competiţie prin următorii sportivi: Ana Maria Popescu – argint la
spadă, Andreea Chițu – argint la judo, Andrei Dukov şi Georgiana
Şeicariu – argint la lupte libere și Ionuț Zincă – bronz la
orientare. Cu aceste performanţe ţara ocupă locul 21 în
clasamentul pe naţiuni.

Până
la această performanţă, cea mai bună clasare a lui Ionuţ a
constituit-o locul 5 ocupat în proba de Sprint de la Campionatele
mondiale din Franţa, în 2011.

Ionuţ
a dominat în acest an competiţiile interne la orientare cucerind
titlurile naţionale în toate probele la care a luat startul,
respectiv Semimaraton, Medie distanţă, Parc-Oraş, Lungă distanţă,
Noapte şi Ştafetă.

“Nu am cuvinte să exprim emoţiile trăite… Mi-aş fi dorit să fiu prezent la aeroport la revenirea acasă dar o problemă de sănătate mă împiedică să o fac… Poate o vor face alţii, de ce nu, poate chiar Preşedintele ţării, pentru că sportivii de valoare, cum e şi Ionuţ, sunt cei mai importanţi ambasadori ai României şi merită respectul tuturor”, a spus Marius Anghel, instructor sportiv la secția de orientare a CS Unirea Alba Iulia.

Post-ul Ionuț Zincă, medalie de bronz la Jocurile Mondiale Militare de la Wuhan apare prima dată în Stiri din alba Ziarul Apulum.


Source: New feed


Comentarii

Comentarii