Noile prevederi legislative referitoare la dreptul polițiștilor de a accesa sisteme de supraveghere diverse


Când poate polițistul să acceseze sistemele de supraveghere a spațiilor publice, instalate în scopul prevenirii criminalității, pazei bunurilor și protecției persoanelor sau supravegherii traficului rutier. Noile prevederi au intrat în vigoare la sfârșitul lunii ianuarie 2020.

Potrivit
prevederilor Legii 192 din 2019, Poliția Română este autorizată
să acceseze, în mod direct și gratuit, sistemele de supraveghere a
spațiilor publice ce sunt instalate în scopul prevenirii
criminalității, pazei bunurilor și protecției persoanelor sau
supravegherii traficului rutier și care aparțin organelor
administrației publice centrale sau locale, cu excepția celor cu
atribuții în domeniul apărării și securității naționale,
atunci când există motive verosimile pentru a bănui că imaginile
fotografice ori înregistrările audio și/sau video prelucrate prin
aceste sisteme pot servi la identificarea:

  • persoanelor
    care pregătesc, săvârșesc sau au săvârșit o infracțiune;
  • persoanelor
    care au fost prezente la locul săvârșirii unei infracțiuni ori
    au cunoștință despre faptă, autor sau despre bunurile având
    legătură cu fapta;
  • persoanelor
    date în urmărire sau căutate potrivit legii;
  • bunurilor
    supuse confiscării, interzise la deținere, căutate potrivit legii
    sau care pot fi utilizate ca probe într-o procedură judiciară;

Imaginile
fotografice ori înregistrările audio și/sau video prelucrate prin
aceste sisteme, pot fi accesate de polițiști și atunci când sunt
necesare pentru constituirea și adaptarea dispozitivelor de
menținere a ordinii publice, cu ocazia adunărilor publice sau a
evenimentelor ce implică prezența unui public numeros, precum și
pentru realizarea intervenției în cazul în care adunările publice
își pierd caracterul pașnic și civilizat sau îndrumarea,
supravegherea și controlul respectării normelor de circulație
rutieră.

Polițiștii
pot păstra imaginile fotografice ori înregistrările audio și/sau
video obținute pe o perioadă de 6 luni de la data obținerii
acestora, cu excepția situațiilor în care sunt utilizate în
cadrul unei proceduri judiciare, caz în care acestea urmează
regimul probelor. La împlinirea acestui termen imaginile și/sau
înregistrările se distrug.

Post-ul Noile prevederi legislative referitoare la dreptul polițiștilor de a accesa sisteme de supraveghere diverse apare prima dată în Stiri din alba Ziarul Apulum.


Source: New feed


Comentarii

Comentarii