Operațiunea „Scutul Pădurii” – Peste 28 mc de material lemnos confiscat și amenzi 38.440 de lei în urma unor controale ale IPJ Alba


În zilele de 7 și 8 august 2019, Serviciul de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba a organizat, pe raza întregului judeţ, o acțiune cu efective suplimentare, pentru prevenirea și combaterea tăierilor ilegale de arbori precum şi a faptelor ilegale asociate din exploatarea, circulația, depozitarea, prelucrarea primară și comercializarea materialului lemnos. 

Cu această ocazie au fost efectuate 55 de controale, din care 11 în fondul forestier și  44 pe drumurile publice.  

Poliţiştii au aplicat, în total, 127 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 38.440 lei, din care 22 la Legea 171 din 2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice şi au confiscat 28,8 de metri cubi de material lemnos, în valoare de 6.480 lei. 

Exemplu: 

Cu ocazia unui control în teren, efectuat ieri, 8 august de către polițiștii din Câmpeni, împreună cu silvicultori din cadrul Ocolului Silvic Sebeș R.A., într-o zonă împădurită de pa raza comunei Bistra, au fost găsiți 12,8 metri cubi buștean din specia molid și 6,4 metri cubi buștean din specia fag, care provin din activități ilegale de exploatare forestieră.

Întreaga cantitate de material lemnos a fost confiscată, iar polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cine și în ce împrejurări a efectuat tăierile ilegale. 

Aceste controale care fac parte din operațiunea „Scutul Pădurii” vor continua și în perioada următoare.

Post-ul Operațiunea „Scutul Pădurii” – Peste 28 mc de material lemnos confiscat și amenzi 38.440 de lei în urma unor controale ale IPJ Alba apare prima dată în Ziarul Apulum.


Source: New feed


Comentarii

Comentarii