Pesta Porcină Africană a fost confirmată la doi porci dintr-o gospodărie din județul Alba


Prezența virusului Pestei Porcine Africane (PPA) a fost confirmată, joi, la doi porci dintr-o gospodărie din comuna Vidra, sat Goiești. Aceștia au fost sacrificați de către proprietari, cadavrele au fost ecarisate, carcasele de carne distruse, autoritățile sanitare veterinare acționând pentru limitarea răspândirii acestei boli.

Direcția
Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Alba
a luat, miercuri, primele măsuri, după ce au existat suspiciuni cu
privire la prezența virusului PPA, la doi porci, care prezentau
semne clinice de boală, iar o echipă formată din mai mulți medici
veterinari, majoritatea din cadrul Serviciului Control Oficial
Sănătate și Bunăstare Animală s-a deplasat la fața locului
pentru a începe ancheta epidemiologică. Porcii fuseseră
sacrificați de către proprietari, s-a realizat ecarisarea
cadavrelor, iar testele de identificare a genomului virusului PPA au
confirmat prezența acestuia, analizele fiind efectuate în cadrul
Laboratorului sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor
Alba, respectiv la Laboratorul Institutului de Diagnostic și
Sănătate Animală (IDSA) București.

Înainte
de a fi confirmată existența virusului s-a acționat prin
efectuarea dezinfecției exploatației afectate, a spațiilor de
adăpost, aleilor și perimetrelor din împrejurimi, a ustensilelor
și materialelor, respectiv a obiectelor posibil contaminate, iar
hrana pentru respectivele animale a fost neutralizată, în vreme ce
carcasele cu carne au fost distruse.

În
gospodăria respectivă se aflau doar cei doi porci, care prezentau
semne clinice de boală. De la primele suspiciuni exploatația este
ținută sub observație sanitară veterinară, s-a interzis
introducerea altor porci, s-a restricționat accesul persoanelor
străine, pentru a reduce riscul propagării virusului. De asemenea,
la ieșirile din localitate au fost instalate filtre de dezinfecție,
iar pe o rază de 13 kilometri, în jurul focarului, s-a dispus
intensificarea vânătorii porcilor mistreți. Porcii din respectiva
gospodărie nu erau crotaliați. Exploatațiile din împrejurimi vor
fi atent supravegheate din punct de vedere sanitar veterinar.

De
asemenea, Centrul Local de Combatere a Bolilor s-a întrunit, astăzi,
în regim de urgență, pentru adoptarea planului de măsuri privind
controlul, combaterea și eradicarea PPA, precum și pentru adoptarea
zonelor de restricții.

Pesta
Porcină Africană nu a evoluat, până în prezent, pe teritoriul
județului Alba.

Solicităm
crescătorilor de animale să nu procedeze la achiziţii de porcine
neidentificate prin crotalii şi fără a fi însoțite de
documentele sanitare veterinare obligatorii. Orice mişcare a
porcinelor, din exploataţiile de origine către alte locaţii, se
poate efectua doar după anunţarea, în prealabil, a medicului
veterinar din circumscripţia sanitară veterinară locală.

Reamintim
oamenilor! Nu intrați în adăposturile unde creşteţi porcii, cu
încălţămintea şi hainele cu care aţi umblat pe stradă; nu
cumpărați furaje din zone în care evoluează boala;
este
recomandat chiar ca, pentru dezinfecţia la intrarea în adăpost, să
puneţi o tăviţă cu paie îmbibate cu o soluţie slabă de sodă
caustică; Creşteţi porcii doar în spaţii îngrădite, fără
posibilitatea de a veni în contact cu porci străini de curtea
dumneavoastră, cu porci mistreţi sau cu alţi proprietari de porci
domestici; Nu hrăniţi animalele cu resturi alimentare provenite de
la carnea de porc gătită în familie; Dacă există vânători în
familie, care aduc carne de mistreţ, sub nicio formă nu daţi
porcilor apa provenită de la spălarea cărnii sau resturi de carne;
Nu scoateţi scroafele sau vierii din exploataţie în scopul montei
cu animale din altă exploataţie; Nu folosiţi în hrana animalelor
iarbă culeasă de pe câmp, pentru că ea ar fi putut să vină în
contact cu porci mistreţi bolnavi.

Vânătorii
și responsabilii fondurilor de vânătoare trebuie să anunțe DSVSA
Alba despre orice situație în care au depistat porci mistreți
morți, ori cu comportament specific modificat și să transmită
probe pentru diagnosticul de laborator.

Orice
caz de moarte sau îmbolnăvire a animalelor din gospodărie trebuie
adus imediat la cunoştinţa autorităţilor sanitare veterinare.

Prezenţa
virusului PPA în ţara noastră a fost semnalată pentru prima dată
pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare.

Pentru
a împiedica răspândirea bolii, toate animalele suspecte trebuie
sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi
de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie.

Orice
suspiciune că un mistreț sau un porc domestic poate fi bolnav de
PPA trebuie anunțată imediat medicului veterinar din localitate,
medicului veterinar oficial sau la D.S.V.S.A. Alba la numărul de
telefon 0258 835 915 sau e-mail office-alba@ansvsa.ro.

Subliniem
că Pesta Porcină Africană nu afectează oamenii, neexistând nici
cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni. Acest virus are,
însă, impact la nivel economic și social.

Biroul
de presă al DSVSA Alba

Post-ul Pesta Porcină Africană a fost confirmată la doi porci dintr-o gospodărie din județul Alba apare prima dată în Stiri din alba Ziarul Apulum.


Source: New feed


Comentarii

Comentarii