PSD Alba: „Operatori de calculator din secțiile de votare din județul Alba nu au informat corect alegătorii privind dreptul de vot”


Partidul Social Democrat Alba a făcut sesizări la Biroul Electoral Județean după ce operatori de calculator din secțiile de votare nu au informat alegătorii că pot opta, în cazul exercitării dreptului de vot, atât la alegerile europarlamentare, cât și pentru referendumul național sau doar pentru unul dintre aceste scrutine, așa cum sunt obligați potrivit legii.

Astfel de cazuri au fost înregistrate în comunele Ciugud, Săsciori și în orașul Ocna Mureș. Operatorii de calculator sunt obligați să respecte prevederile referitoare la informarea alegătorului privind dreptul de opțiune pentru un singur tip de scrutin sau pentru ambele.

De asemenea, Partidul Social Democrat Alba a sesizat Biroul Electoral Județean că ștampila de control pe buletinele de vot destinate referendumului național a fost aplicată greșit de către președinții a două secții de votare din Zlatna și Lancrăm.

Ștampila de control a fost aplicată pe prima pagină a buletinelor (pagina de titlu) în condițiile în care aceasta, potrivit legii, se pune pe ultima pagină.

Pe unele buletine, prin transparență, ștampila s-a imprimat și pe căsuțele destinate răspunsurilor DA sau NU.

Tot în cursul zilei de astăzi, Partidul Social Democrat Alba a sesizat BEJ după ce, aproape de secțiile de votare au fost păstrate afișele electorale cu candidații PNL, USR-PLUS, PMP și ai altor partide. Astfel de cazuri sunt înregistrate la Bistra, Lupșa, Livezile și Meteș, iar afișele se află la mai puțin de 500 de metri de secțiile de votare.

Birou de presă PSD ALBA

Post-ul PSD Alba: „Operatori de calculator din secțiile de votare din județul Alba nu au informat corect alegătorii privind dreptul de vot” apare prima dată în Ziarul Apulum.


Source: New feed


Comentarii

Comentarii