S-a schimbat modificarea! Slujbele de Înviere, FĂRĂ credincioși. Polițiștii NU mai împart lumină!


Miercuri seara, ministrul de Interne, Marcel Vela, a revenit cu noi precizări despre Paștele românilor. Acesta a susținut o declarație de presă în care a anunțat că acordul cu BOR se modifică. Potrivit noilor reglementări, polițiștii nu vor mai împărți lumină credincioșilor.

”Am urmărit discuțiile apărute în spațiul public și îngrijorările exprimate legate de riscurile epidemiologice în creștere pentru perioada următoare. În această seară, am avut o nouă discuție cu Preafericitul Patriarh al BOR și am ajuns la un nou acord pentru a revizui unele măsuri pentru Sărbătorile Pascale. Având în vedere estimările recente ale specialiștilor referitoare la extinderea pandemiei în următoarele două săptămâni, pentru a spori măsurile de prevenire a infecției cu noul coronavirus, acordul Patriarhiei Române și Ministerului Afacerilor Interne din data de 14 aprilie 2020 se modifică, după cum urmează: slujbele religioase din noaptea de Înviere se vor oficia cu respectarea îndrumărilor BOR și prevederilor din Ordonanțele Militare privind reuniunile publice și distanțarea fizică fără participarea credincioșilor în incinta, în curtea sau în apropierea lăcașurilor de cult.

Structurile coordonate de către Ministerul Afacerilor Interne (Poliţie, Poliţie de Frontieră, Jandarmerie, Pompieri, Poliţie locală şi cadrele Ministerului Apărării Naţionale) vor asigura ordinea publică pe toată durata distribuirii Paştilor şi a Sfintei Lumini, precum şi respectarea reglementărilor prevăzute în ordonanţele militare privind eliminarea riscului de răspândire a noului coronavirus”, a declarat Marcel Vela. 

Post-ul S-a schimbat modificarea! Slujbele de Înviere, FĂRĂ credincioși. Polițiștii NU mai împart lumină! apare prima dată în Stiri din alba Ziarul Apulum.


Source: New feed


Comentarii

Comentarii