Teatrul de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia sărbătorește Ziua mondială a teatrului de animație cu un spectacol oferit copiilor din comuna Unirea


Joi, 21 martie, Teatrul de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia sărbătorește Ziua mondială a teatrului de animație împreună cu cei mai buni prieteni ai instituției – copiii. În acest an, actorii teatrului vor fi în mijlocul copiilor din comuna Unirea cărora, de la ora 11, la Căminul Cultural din localitate le vor prezenta piesa ”Prințesa Zulufina”, regia Cristian Pepino.

În fiecare an, cu ocazia acestei Zilei mondiale a teatrului de animație, care sărbătorește marionetiștii din lumea întreagă, o personalitate din zona acestei arte transmite mesajul său la nivel internațional. În 2019, mesajul vine din partea lui Dadi D. Pudumjee, președinte al UNIMA și care se află la cel de-al treilea mandat. Domnia sa face parte din acei artiști și regizori care practică un spectacol de marionete modern și creativ.
„Această organizație și această formă de artă ne permite să promovăm valorile umane cele mai nobile, printre care pacea, înțelegerea mutuală între oameni, indiferent de opțiunea politică, de convingerile religioase, de diferențele culturale, totul în acord cu respectarea drepturilor umane fundamentale, așa cum sunt ele definite în Declarația Universală a Drepturilor Omului a Națiunilor Unite.” spune Dadi D. Pudumjee.

Post-ul Teatrul de Păpuși „Prichindel” din Alba Iulia sărbătorește Ziua mondială a teatrului de animație cu un spectacol oferit copiilor din comuna Unirea apare prima dată în Ziarul Apulum.


Source: New feed


Comentarii

Comentarii