Vești bune! Din 2020 crește salariul minim pe economie


Începând cu 1 ianuarie 2020, conform programului de guvernare stabilit pentru perioada 2018-2020, salariul minim va fi majorat. În acest sens, guvernul a emis o ordonanță de urgență prin care se majorează salariile celor care lucrează în construcții. Aproximativ 1,7 milioane de români vor beneficia de aceste majorări, căci aceștia beneficiază în clipa de față de minimul pe economie.

Conform unui document al Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, începând cu anul 2020 va fi introdus un prag minim al raportului salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată / câștig salarial mediu brut la cel puțin 45%.

Mai mult, în urmă cu câteva zile, ministrul Muncii, Marius Budăi a declarat: „Sigur că trebuie să venim şi cu alte măsuri cu care am şi venit, de exemplu, cu scăderea impozitului la salariu, de la 16% la 10%, cu reducerea acelor cheltuieli pe forţă de muncă, cu 2% în primă fază, atunci când a fost transferul contribuţiilor de la angajator la angajat, dar noi ne ţinem de acest deziderat şi în continuare considerăm că veniturile românilor trebuie să ajungă către media UE”.

Post-ul Vești bune! Din 2020 crește salariul minim pe economie apare prima dată în Ziarul Apulum.


Source: New feed


Comentarii

Comentarii